TREKKING ÎN REGIUNEA MANASLU


Despre a face trekking în regiunea Manaslu se spune că este că și cum ai fi în regiunea Annapurna, însă acum 10 ani. Vei regăsi aici aceeași frumusețe și peisaj variat, că pe circuitul Annapurna, însă fără aglomerația și transformările comerciale pe care le-a suferit acesta din urmă. Circuitul Manaslu dă roată vârfului Manaslu, al optulea vârf din lume ca înălțime (8.163m). Regiunea fiind într-o zona restricționată, apropiată de granița cu Tibetul, permisele speciale necesare pentru a pătrunde în zonă au limitat accesul turiștilor. De fapt, zona a fost deschisă turismului de abia în 1991, si încă mulți ani se putea parcurge doar cu cortul, nefiind suficiente unități de cazare.

În prezent, se poate face itinerariul cu cazare în case de oaspeți, însă mult mai rudimentare decât pe rutele mai populare din Nepal.

TREKKING ÎN REGIUNEA MANASLU ÎN IMAGINI


PRINCIPALELE RUTE DE TREKKING ÎN REGIUNEA MANASLU

Accesul în zonă este strict reglementat și nu se poate face decât în grup de cel puțin două persoane, însoțite de un ghid nepalez, și cu plata permiselor speciale pentru zona. Restricționarea se datorează, în primul rând, apropierii de granița cu Tibetul, pe unde se face comerț cu China.

Pe viitor se dorește crearea unui drum de mașină care să fie ruta comercială între Nepal și China. Până atunci însă, zona își păstrează încă un farmec puțin atins de turism. Aici se regăsește încă Nepalul rural, cu sate simple, sherpa, cu oameni care își continuă activitățile ancestrale agricole și de creștere a animalelor, cu tradiții puternic tibetane.

Peisajele sunt spectaculoase, trecând prin toate formele de vegetație, de la junglă, canioane și până la văi glaciare, morene și impresionantul Manaslu, cu ale sale două „cornițe”. Prin trecătoarea Larkya La (5.106m) se face legătura cu regiunea Annapurna.

O rută alternativă, care presupune 7 zile suplimentare și un permis adițional, este pe valea Tsum. Este o vale atât de puțin umblată încât pare că pășești direct în trecut.

ALTE REGIUNI DE TREKKING ÎN NEPAL